Într-un interviu publicat duminică de cotidianul Bild am Sonntag, Steinmeier afirmă că a avut recent convorbiri cu omologii săi rus și ucrainean, cărora le-a propus ca autoritățile de la Kiev și separatiștii proruși să poarte negocieri mediate de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), pentru a preveni escaladarea tensiunilor.
‘Miza este enormă. Dacă cele două părți aflate în conflict nu reiau procesul de pace, atunci am putea ajunge în orice moment la o nouă spirală a escaladării confruntărilor militare’, a avertizat șeful diplomației germane.
Luptele în estul separatist al Ucrainei s-au intensificat săptămâna aceasta, mai ales în apropierea orașului Mariupol, un important punct strategic pe țărmul Mării Azov. Armata ucraineană și rebelii rusofoni se acuză reciproc pentru această nouă escaladare a confruntărilor, în care se folosesc inclusiv piese de artilerie și lansatoare multiple de rachete ce ar fi trebuit să fie în prezent retrase de pe linia frontului, conform acordurilor de pace convenite în luna februarie la Minsk, scrie Agerpres.